Milioane de cuvinte, irosite
Pe ziduri de beton
Incercam sa le spargem
Nu avem ce sa castigam
Cu cat ne zbatem mai tare
Cu atat ele se intalta mai sus
Sunt doar zile, clipe irosite
Fara rost, aprindem in noi faclii
In ciuda atator ploi
Spargem blocuri de gheata
Dintre noi, amandoi traim
Cu un pas in fata si doi inapoi
De cate ori surazi o parte din
Inima se sfarama, iar cand cate o lacrima-mi
Pica pe obraz, inima-ti devine praf sub greutatea ei
Construim fortarete doar de a unde a pleca la razboi
Nu suntem nascuti sa iubim ci sa servim
Sub al inimii ham purtat de atatia ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu